Azi mă bucur de CD-ul de muzică clasică primit în toamnă de la Institutul Cultural Român.

În urma participării la un concurs pe site am avut plăcerea de a cîstiga albumul Arta lui George Georgescu – Beethoven.  Acesta restituie înregistrări istorice din Arhivele Radio România şi cuprinde o versiune de referinţă a Simfoniei nr. 9 în re minor, opus 125 în interpretarea Corului şi Orchestrei Filarmonicii „George Enescu” şi a Corului Academic Radio, realizată la cea de-a II-a ediţie a Festivalului Enescu, în septembrie 1961, precum şi una din ultimele înregistrări ale Maestrului: Uvertura „Coriolan”, la pupitrul Orchestrei Naţionale Radio, în 1964, anul dispariţiei sale. De asemenea, pe acest compact disc se poate regăsi și un bonus ce redă un fragment dintr-o repetiţie a marelui dirijor cu Simfonia nr. 8, dar și niște fotografii din arhiva personală a dirijorului.

Am auzit prima dată de George Georgescu acum vreo doi ani cînd am fost în Sulina și i-a văzut o parte din obiectele personale rătăcite pe la muzeul Farului. Muzeografa de atunbci mi-a spus că a lui casă este în paragină și autoritățile locale nu fac nimic pentru a conserva în memoria dirijorului și în același timp pentru bunăstarea locuitorilor, deoarece ar putea fi un important obiectiv turistic de pe insulă, pe lîngă Cimitirul maritim, Far și Deltă. Sper că între timp situația s-a mai remediat și că acea căsuță nu a fost luată de Dunăre și dusă în mare.

<<George Georgescu s-a născut la Sulina, la 12 septembrie 1887. Tatăl său, şef de vamă, a câştigat o vioară la loterie, pe numele băiatului, chiar în ziua venirii acestuia pe lume. Părăsit de mamă, crescut de o mamă vitregă pe care nu a putut s-o iubească niciodată din cauza asprimii, copilul şi-a găsit alinare în acea vioară predestinată. Mai târziu a fugit de acasă pentru a se înscrie la Conservator, la clasa de violoncel.

După absolvire, George Georgescu pleacă în Germania, dar, în urma unui accident, renunţă la violoncel şi începe să dirijeze Filarmonica din Berlin sub îndrumarea cunoscutului şef de orchestră Arthur Nikisch. Se întoarce în timpul Primului Război Mondial în România şi va fi, vreme de cinci decenii, director şi dirijor al Filarmonicii, şi, pentru opt ani, în trei etape, director al Operei din Bucureşti.

A devenit celebru pentru concertele şi înregistrările cu „Simfonia a IX-a” de Beethoven, iar sub bagheta sa au cântat cei mai mari solişti ai vremii. De neuitat a rămas concertul cu el la pupitru, George Enescu la vioară şi Pablo Casals la violoncel. Presa a încercat să-i dezbine pe marii muzicieni, cu titluri de genul „Enescu sau Georgescu?”. Însă după ce l-a ascultat dirijându-i „Simfonia I”, în noiembrie 1925,  Enescu i-a scris: „Pentru a  treia oară sau a patra oară în toată viaţa mea de compozitor,  am avut adevărata emoţie, nespus de dulce, care o resimte autorul când se simte în fine înţeles şi se vede interpretat cu convingere… îndrăznesc să zic: cu dragoste!”.>> sursa